Ultimele zile. Aceeași luptă. Același vis: admiterea.

Dintre toate examenele de până acum, admiterea la medicină le întrece pe toate. E mai mult decât bacul, mai mult decât orice simulare sau test grilă. E momentul în care tot ce ai muncit se joacă într-o singură zi.
Pe măsură ce se apropie ziua examenului, atmosfera din jur se schimbă.
Liniștea s-a transformat într-o tensiune care ți se strânge în piept, într-un nod în gât, în gânduri care nu mai tac nici când te oprești din învățat. Țin minte că în ultimele nopți dinainte de admitere, nu mai aveam nevoie de serial înainte să adorm pentru că mi se derula propriul film în minte. De fiecare dată când închideam ochii, vedeam același început: eram în sala de examen, primeam foaia. Apoi, în fiecare noapte, totul o lua într-o direcție diferită mereu greșită.
O dată nu știam nimic, rămâneam blocată, incapabilă să-mi amintesc cum să rezolv vreo grilă. Altă dată primeam subiecte la fizică în loc de chimie și nu înțelegeam de ce. Alteori, aveam prea puțin timp și mă trezeam cu grila necompletată, fără nicio “bulină” pe foaie.
La trei zile înainte de admitere, poate că înveți cu nodul în gât, plângi când nu te vede nimeni, și rezolvi cât mai multe grile în speranța că alea vor pica. Te înțeleg. Am fost acolo.
Și poate nu pot să-ți aduc răspunsurile pe care le cauți,dar pot să-ți dau altceva: încredere. Hai să parcurgem împreună, zi cu zi, ultima sută de metri, așa cum mi-aș fi dorit eu să le parcurg.

Ziua 3 - Începi să simți că nu mai ai timp.
În ziua a treia apare sentimentul că nu mai ai control. Nu mai ai control asupra timpului, asupra cât înveți pentru ca emoțiile sunt prea mari și timpul prea scurt.
Senzația că ai uitat tot ce ai învățat te lovește. Dar tocmai aici e momentul în care se face diferența. Nu între cine știe mai mult, ci între cine rămâne la birou, cine rămâne motivat. Nu ai pierdut nimic. Tot ce ai învățat e acolo, în tine, chiar dacă acum e acoperit de frică.
Ai două opțiuni:
1. Intri în panică și încerci să recuperezi tot.
2.  Refuzi să lași emoțiile să-ți conducă ziua. Nu mai e timpul pentru tot manualul, ci pentru ce contează cu adevărat. Te întorci la ce nu ai reținut bine, recapitulezi, repeți punctele slabe. Îți folosești energia ca să lucrezi, nu ca să te panichezi. Pentru că acum, nu cât de mult mai înveți contează, ci cât de bine îți păstrezi echilibrul. Pierzi timp, doar dacă te pierzi pe tine în proces.

Ziua 2- Poate una din cele mai grele.
Nu pentru că nu mai ții minte ce ai învățat, ci pentru că apare îndoiala.
Încep întrebările care nu se găsesc în niciun manual, la niciun profesor sau în nicio notiță:
“Dacă nu intru voi dezamăgi pe toată lumea?”
“Dacă nu sunt suficient(ă) de bun(ă) pentru medicină?”
“Dacă nu e pentru mine?”
Ca să scap de gândurile care se tot repetau, am încercat să-mi regăsesc motivația în lucruri mici. M-am uitat la poze cu mine din timpul pregătirii: când stăteam nopți întregi cu markerele, notițele lângă mine, când ieșeam din pregătiri obosită. Îmi aminteam că fiecare pagină învățată, fiecare zi în care am ales să nu renunț, contează. Și tu ai muncit enorm. Și nu vreau să uiți asta.
Am vorbit și cu prietenii mei care dădeau și ei admiterea. Nu mi-a fost frică să le spun cum mă simt. Ne-am dat seama că, indiferent cât de pregătit ești, emoțiile sunt acolo. Nu ești mai puțin capabil doar pentru că simți teamă. Chiar și cei care vor fi pe primul loc simt la fel. Asta m-a liniștit. Nu doar tu ai momente în care te întrebi dacă ești pe drumul potrivit sau dacă locul tău e cu adevărat aici.
Apoi am încercat să privesc mai departe de ziua examenului. Am intrat pe YouTube și am ascultat podcasturi despre specializări medicale: chirurgie, psihiatrie, medicină de urgență. Îmi imaginam unde m-aș potrivi. Îmi imaginam ce fel de medic aș putea fi. Știu că rezidențiatul pare departe, dar am simțit, pentru câteva minute, că visul meu nu se termină la admitere ci abia începe.
Și mi-am amintit de ce am început. Pentru că mereu mi-a plăcut să fiu aproape de oameni. Pentru că am fost genul de persoană care nu poate sta deoparte când cineva suferă. Pentru că știu, în adâncul meu, că pot face o diferență,oricât de mică în viața cuiva. Încearcă și tu în ultimele zile să privești după admitere, să-ți amintești că ce ai muncit începe abia după.

Ziua 1-Ultima zi
Astăzi nu mai e despre cât știi. E despre cât îți dai voie să crezi în tine.
Nu despre grile, nu despre cât ai reușit să repeți, nu despre ce n-ai mai apucat să înveți. Azi e despre liniștea ta.
Ai adunat în tine luni de efort. Dimineți în care ți-ai învins oboseala. Seri în care ai învățat cu ochii pe jumătate închiși. Și totuși ai continuat. Acum cel mai important este să nu te epuizezi în ultima zi.
Cum poate fi ultima zi:
•O zi fără presiune, în care îți amintești că valoarea ta nu stă doar în admitere.
•O rutină simplă: pregătește-ți hainele, actele, lucrurile de care ai nevoie pentru ca în ziua admiterii să nu fii pe grabă.
•O zi în care nu verifici încă o dată acele lecții care te-au speriat mereu, în care poți repeta în schimb numere, tabele dar nu-ți aglomera ziua doar cu învățat.
•O zi în care nu te judeci pentru cât ai făcut sau n-ai făcut. Acum ești aici. Și asta contează mai mult decât orice ai ratat pe parcurs.
•O zi în care îți dai voie să te oprești. Ai tras de tine luni întregi. Ai învățat când nu mai puteai, ai repetat când alții dormeau, ți-ai pus speranțele în fiecare zi de muncă. Tocmai de aceea, azi meriți o pauză. A te relaxa nu înseamnă că renunți. Înseamnă să ai încredere că ce ai făcut e suficient.
Corpul tău are nevoie de odihnă. Mintea ta are nevoie de liniște.
Ultimul pas înainte de admiterea e noaptea dinainte. Am trecut și eu prin noaptea asta. Știu cum e să stai cu ochii în tavan și să te întrebi dacă ai făcut destul, dacă ești suficient, dacă o să reușești. Dar adevărul e că, în punctul ăsta, nu mai e despre cât știi. E despre cât de mult crezi în tine. Nu te mai judeca. Nu te mai compara. Tu știi cât ai muncit. Tu știi câte ai sacrificat. Și toate astea contează.
Ziua examenului nu o să fie ușoară, dar dacă rămâi calm(ă), atent(ă), dacă citești totul de 2 ori și nu te lași doborât(ă) de panică, ai toate șansele să-ți iasă. În sala de examen, nu te gândi la rezultat. Concentrează-te pe întrebare, pe ce știi. Fiecare minut contează.
Nu trebuie să fii cel mai bun din sală. Doar să fii tu, cu tot ce ai învățat.
Ai făcut tot ce a ținut de tine. Mâine e doar pasul final. Admis-ul va fi și finalul pregătirii tale.

‍