Prima gardă la medicină
Când am început medicina, eram convinsă că greul înseamnă să înveți mult și să dormi puțin. Mă așteptam la stresul examenelor și la paginile nesfârșite de teorie. Ce nu știam, de fapt, era că adevărata provocare începe în salonul de spital, când îți dai seama că tot ce ai citit prinde viață și uneori, durere.
Prima gardă sau mai bine zis primul contact cu spitalul, dar nu în poziția de pacient sau însoțitor a fost în primul semestru de anul întâi.
Am ales să o fac pe secția de Ginecologie și Obstetrică. Poate vă întrebați de ce.
De ce nu am ales de exemplu secția de urgențe? Știm cu toții că acolo este cea mai mare acțiune și adrenalina este la cote maxime.
De ce? Pentru că de când mă știu tot procesul medical al nașterii m-a atras ca un magnet. M-a fascinat puterea fiecărei mame în cele 9 luni de sarcină.
Îmi doream să fiu acolo la primul plânset al unui copil, la începutul unei vieți noi.
Așa că într-o vineri seară, eu împreună cu 2 prietene, am schimbat ieșirea în oraș cu o gardă la spital. Ne-am îmbrăcat în noile noastre scrub-uri și am mers la primul nostru spital.
De fiecare dată când mergi la un spital, nu poți fi sigur că o să vezi sau o să poți face ceva “practic”. Mai ales în primii ani de facultate când încă ești “începător” în tot ce ține de medicina în afara cărților. Experiența ta stă în mâinile medicului de gardă. Poate fi o noapte full și pentru tine sau se poate întâmpla să nu fii lăsat să contribui. Indiferent de situație o să trebuiască să nu-ți pierzi entuziasmul pentru că cu fiecare gardă ești cu un pas mai aproape de specializarea care te va atrage și pe tine ca un magnet.
Am ajuns la spital și pot spune că am început cu dreptul. Am dat de o doamnă doctor foarte înțelegătoare care a spus că dacă apare un caz ce are nevoie de o consultație, vom putea să ne implicăm.
Ne-am întâlnit și cu alți colegi de an din diferite serii și ani de facultate. Toți stăteam neclintiți și așteptam. Așteptam o trântire de uși, agitație pe hol sau o asistentă să ne spună să o urmăm. Au trecut aproximativ 3 ore în care a fost liniște. Am mai rămas între timp doar 4 fete.
Când credeam că este o noapte fără o intervenție, doamna doctor a spus să ne punem un halat chirurgical, bonetă și botoșei. Am văzut pentru prima dată tot ce înseamnă o operație de cezariană. De la anestezie, la instrumentar chirurgical până la momentul mult așteptat, venirea bebelușului.
Chiar dacă nu eram eu cea care făcea operația, simțeam că fac parte dintr-o familie. Simțeam că aici este locul meu și că într-o bună zi eu pot fi cea care ajută. Eu pot fi medicul care schimbă ceva.
Noaptea s-a încheiat cu o naștere naturală. Total altă experiență decât precedenta.
Aici am văzut cu adevărat cât de multă putere are corpul nostru. Cum durerea poate să se termine în final cu cea mai mare fericire pentru o mamă.
Am văzut că un medic bun nu este doar cel care duce o procedură până la capăt, dar cel care știe cum să susțină pacientul în cele mai grele momente.
În final, chiar dacă nu toate gărzile mi-au depășit așteptările este nevoie de una singură pentru a simți pe pielea ta că medicina nu este doar despre cărți este despre doctor și pacient.
