Cu fiecare început de an, simțim o presiune că trebuie să ne schimbăm anumite obiceiuri pentru a fi cea mai bună versiune a noastră.
Simțim fiorul în fața necunoscutului, teama de posibile eșecuri dar și entuziasm pentru tot ce ne așteaptă.
Pentru a te încărca cu energii pozitive o să-ți povestesc un mic exercițiu pe care-l folosesc și eu la final de an. Nu este un exercițiu de chimie sau de fizică ci mai mult un exercițiu pentru minte.
Ai nevoie de o foaie și de un pix. Tot ce trebuie să faci este să scrii 10 lucruri pentru care ești recunoscător anul acesta.
Nu trebuie să fie realizări mari pentru că așa nu vei trece cu vederea pașii mici spre succes.
De exemplu, eu sunt recunoscătoare pentru că am cunoscut oameni pe care mă pot baza și în care am încredere. Sunt recunoscătoare pentru că am trecut peste prima mea restanță și am învățat din greșeli.
După ce ți-ai luat un boost de energie, ia altă foaie pentru că acum trebuie să scrii ce îți propui pentru anul viitor. Aici nu este un număr fix pentru că nu trebuie să-ți impui o limită din start.
Știu că mereu glumim pe seama acestor liste sau ne ținem de ce ne-am propus doar în prima săptămână. Însă, scopul nu este să realizezi toate lucrurile de pe listă. Este să te gândești la ce-ți dorești pentru că așa vei ști cu ce trebuie să începi și unde trebuie să ajungi.
Uite, câteva idei:
Pentru început, poți scrie un obiectiv pentru visul tău, visul de a intra la medicină.
Poate fi un un număr de treceri prin materie sau un număr de ore, pagini de învățat în fiecare lună. Cel mai important lucru este să te gândești la visul tău. La ziua în care vei vedea admis în dreptul numelui tău și fericirea va recompensa toată munca depusă. Odată ce ai clar această imagine în cap va fi mai ușor să o atragi aproape de tine și să o îndeplinești.
Investește în tine. Alege să cumperi lucruri care chiar ți-ar folosi și care vor face diferența.
De exemplu, materiale care simți că ți-ar îmbunătăți tot procesul de învățare, webinarii sau abonamente de pregătire.
De asemenea, poți încerca să alegi un lucru care ți-ar face viața mai sănătoasă.
Nu contează dacă e un abonament la sală sau doar 30 de minute de mișcare pe zi.
Important e să înțelegi cum ar arăta un stil de viață mai bun decât cel pe care îl ai acum.
Implică-te pentru tine și pentru alții.
Un lucru pe care-l scriu și eu în fiecare an este să prioritizez mereu ce-mi place să fac și ce mă face fericită.
Cum ar fi, să petrec mai mult timp cu familia și prietenii pentru că ei sunt cei care îmi amintesc mereu că am pentru ce să fiu recunoscătoare.
Un ultim lucru ar fi să îndrăznești să încerci lucruri noi.
Teama de necunoscut ne poate ține de multe ori pe loc. Ne este frică să nu eșuăm sau să nu reușim din prima.
Însă, trebuie să-ți amintești că mereu ai mai multe de câștigat dacă încerci.
Poți descoperi că îți place alt subiect dacă schimbi genul de cărți citite. Îți poți îmbunătăți abilitățile de comunicare dacă te implici în organizații de voluntariat sau în situații în care trebuie să lucrezi în grup.
În final, îți urez un an nou fericit și mult succes în toate realizările pe 2025!
E șansa ta să primești o pregătire detaliată și structurată pentru admiterea la medicină!