Ce să NU faci înainte de admitere?

Țin minte și acum cum mă simțeam cu câteva săptămâni înainte de admitere. Amestec de emoții, nesiguranță, speranță și frică. Mă uitam pe notițe și simțeam că am uitat tot. Mi se derula în cap că sunt în sala de examen, primesc foaia cu grilele si mi se blochează pixul odată cu mintea.
Aveam impresia că toți ceilalți știu mai mult, sunt mai organizați și au învățat mai bine decât mine. Îmi tot ziceam că ei sigur nu tocesc nimic, că au metode mai eficiente și rețin mai repede. Adevărul? Stresul își spunea cuvântul. Am făcut multe greșeli atunci. Dar poate tocmai de asta pot să scriu azi despre ele și să te ajut pe tine să le eviți.
Dacă și tu ești în ultimele momente de dinainte de examen, iată ce am simțit pe pielea mea:

1. Am încercat să învăț tot. Din nou. De la capăt.
În ultimele zile înainte de admitere, m-a lovit o panică bruscă. Parcă tot ce învățasem până atunci nu mai conta. Mi se părea că n-am făcut suficient. M-am comportat de parcă atunci învăț prima oară manualul de biologie și e prima dată când rezolv problemele la chimie. Am luat la “puricat” fiecare rând. Mă comportam de parcă am la dispoziție luni întregi, nu săptămâni.

Ce am înțeles, în cele din urmă:
Deși perioada dinaintea examenului poate părea o cursă contra cronometru, nu este vorba doar despre cât de mult și cât de repede înveți. Ceea ce contează cu adevărat este ce alegi să repeți și cum o faci. În această etapă, strategia face diferența. Una dintre cele mai mari greșeli pe care le-am făcut a fost să subestimez cât de mult asimilasem deja. Am pierdut timp prețios reluând lucruri pe care, de fapt, le înțelesesem.
Dacă ai reușit să înțelegi clar anumite mecanisme, cum ar fi schimbul de gaze la nivelul sistemului cardiovascular sau formarea urinei în sistemul renal – atunci ai încredere în munca ta de până acum. Nu te bloca în reluarea constantă a acelor concepte. Acel timp este extrem de valoros și ar trebui investit în acele părți care încă îți creează dificultăți.
Concentrează-te pe acele informații care necesită memorare exactă – cum ar fi cifre, formule sau clasificări. Prioritizează ceea ce nu ai reușit încă să fixezi.

2. Nu am lucrat teste din toată materia cât de mult ar fi trebuit.
Grilele mi-au plăcut mereu, îmi arătau imediat ce știu și unde mai am de lucrat. După fiecare capitol, mă simțeam motivată să le rezolv și să-mi corectez micile “scăpări”. Însă, când a venit momentul să lucrez mai mult din întreaga materie, nu doar capitolul repetat, am început să le evit. Fiecare test părea o simulare a examenului, iar greșelile deveniseră surse de stres în loc de pași spre progres. În loc să mă ajute să evoluez, frica de a greși m-a blocat și, fără să-mi dau seama, am renunțat exact la exercițiul care poate face diferența.

Ce ar fi trebuit să fac, de fapt, era să lucrez cât mai mult până când nu mai aveam de ce greșeli să-mi fie frică. Să înțeleg că un test greșit nu anulează toată munca depusă. Că e mai bine să fi greșit atunci decât la admitere.
Ar fi trebuit de fiecare dată când greșeam, să notez și să mă întorc la acel paragraf sau capitol.
Să lucrez constant, chiar și în zilele când nu aveam 100% încredere în mine, și să nu fug de ce e mai greu.

3. Mi-am tot repetat că o oră în plus va face diferența.
De multe ori am pus somnul pe pauză, convinsă că încă o oră de învățat e mai importantă. Chiar dacă, în cei doi ani de pregătire, am încercat să fiu cât de cât disciplinată cu programul de odihnă, adevărul e că atunci când stresul s-a instalat, a dat totul peste cap.
Am crezut că dacă dorm mai puțin și „trag de mine” până noaptea târziu, o să reușesc mai repede, mai bine, mai sigur. Dar tot ce am reușit a fost să-mi obosesc mintea, să-mi pierd concentrarea și să transform învățatul într-un haos. Uneori nici nu mai știam ce învățasem cu o zi înainte, pentru că totul era amestecat cu stres și lipsă de somn. Încercam să înghesui totul în minte, fără structură, fără un plan. Și asta m-a consumat mult mai tare decât greutatea lecțiilor în sine.
Dacă aș putea da timpul înapoi, aș face lucrurile altfel. Aș dormi suficient, chiar dacă simțeam că pierd timp. Pentru că o minte odihnită învață de două ori mai bine.
Aș fi încercat să fiu mai organizată, nu neapărat cu un program fix, cu ore bătute în cuie. Știu că m-ar fi frustrat dacă nu reușeam să-l urmez perfect. În schimb, mi-aș fi stabilit un moment clar în zi în care să mă opresc, să-mi dau voie să închid caietele și să-mi spun că a fost suficient pentru ziua respectivă. Uneori, să știi când să te oprești e la fel de important ca munca în sine.
Admiterea nu e doar despre cât știi, despre câte ore ai petrecut cu ochii în cărți, ci și despre cum te porți cu tine în tot procesul. Știu că pare că trebuie să faci totul perfect, dar adevărul e că ai nevoie de echilibru ca să poți duce totul până la capăt. Ai grijă de tine pe drum, pentru că la finalul zilei, tu ești cel mai important.

Așa că, dacă ești acum în ultimele săptămâni de pregătire, vreau să-ți spun ceva ce poate ai nevoie să auzi: e normal să simți presiunea, toți am simțit-o. Toți am simțit nodul în gât și golul în stomac când învățam.
Dar nu uita, ai în tine tot ce-ți trebuie ca să reușești. Continuă să înveți exact ca până acum, nu lăsa timpul să te facă să te îndoiești de tine.
Nu totul trebuie să fie perfect, nu fiecare paragraf trebuie știut la virgulă. Fiecare zi în care alegi să mergi mai departe contează.

‍