De când eram la liceu și m-am hotărât să aleg medicina, mă întrebam dacă e așa greu cum se aude, dacă mi se potrivește sau cum mă voi organiza pentru admitere. Nu știam pe cine să întreb cum e viața de student, cum sunt materiile și aveam un sentiment de frică constant.
Acum, scopul meu este ca tu prin postările mele săptămânale pe blog să ai o primă imagine a visului tău!
Vreau să-ți amintesc că nu ești singurul cu zile fără motivație și nu ești doar tu pierdut printre paginile manualelor. Vom povesti de bune și rele și-ți voi arăta câteva secrete care m-au ajutat să ajung la admis-ul la medicină dar și la ieșirea cu prietenii.
Îmi doresc să știi la ce să te aștepți, să-ți arăt părțile roz ale facultății dar și momentele în care simți ca nu mai poți și vrei să renunți.
Un prim sfat este ca nici tu să NU renunți! Deși este un drum lung și greu nu uita că înveți pentru a salva oameni sau pentru a te salva pe tine. În final, te invit în fiecare weekend la o pauză de la învățat și la o doză de viața la facultate!
E șansa ta să primești o pregătire detaliată și structurată pentru admiterea la medicină!